blog

Malpraxis

Infecțiile  nosocomiale  – sunt acele infecții dobândite în principal de pacient în timpul spitalizării.

Poate fi catalogată drept infecții nosocomială, acea infecție;

  • ce nu este prezentă la internarea pacientului în spital și a cărei manifestare se produce după aproximativ 48 de ore de la internare.
    ce se manifestă până la 3 zile de la data externării;
    ce se manifestă până la 30 de zile după o intervenție chirurgicală;
    ce se manifestă în servicii de îngrijire, când pacientul a fost internat pentru alte scopuri decât infecția respectivă.

Studiile de specialitate au arătat că cele mai frecvente infecții nosocomiale sunt întâlnite în cadrul secțiilor de terapie intensivă și în cadrul secțiilor chirurgicale.

Infecția nosocomială apare adesea la nivelul rănilor chirurgicale,  la nivelul tractului respirator, a tractului urinar și la nivelul fluxului sanguin.

Infecțiile nosocomiale afectează în principal pacienții cu o imunitate scăzută, ce au fost supuși în general unor intervenții chirurgicale, prin traversarea pielii sau a mucoasei cu un alt corp sau substanță. Nerespectarea  măsurilor și politicilor de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale, poate conduce la decesul pacientului. Infectarea pacientului în timpul spitalizării,  crește considerabil perioada de recuperare și integrare în câmpul muncii.

Cele mai simple și uzuale metode de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale, sunt purtarea măștii chirurgicale și spălarea mâinilor cu apă și săpun, atât înainte, cât și după consultul fiecărui pacient de către cadrele medicale.